Bună seara!
Urmează o săptămână mai "specială", avem evaluări la CLR şi MEM, concurs Comper Comunicare vineri, 8 aprilie. Desigur că aceste aspecte nu vor deveni motive de stres, avem grijă să le transmitem copiilor încrederea noastră că totul va fi bine.
Timpul rămas după evaluare până la săptămâna cu activităţi extra-curriculare îl vom dedica la matematică consolidării operaţiilor învăţate şi lucrului din Gazeta Matematică atât cât am parcurs din materie (aţi observat că mai sunt şi ex. care depăşesc nivelul la care am ajuns). Numerele noi ale revistei au venit, am rezervat 10, dacă sunteţi interesaţi.
Ca temă la MEM vor termina ex. care au rămas de la adunarea şi scăderea numerelor formate din zeci şi unităţi + ex. de aflare a termenului necunoscut, pag.91-92. (1-12). Exerciţiile de la supermate nu sunt obligatorii.
Lucrările de la ştiinţe au impresionat prin varietate şi ingeniozitate, sper că v-aţi simţit foarte bine meşterind împreună cu copiii dumneavoastră.
Ne-a plăcut mult săptămâna ce-a trecut să ne scriem reciproc ce ne place la colegii noştri şi mai ales să aflăm cum ne văd ceilalţi, într-un exerciţiu de intercunoaştere şi împrietenire.
Week-end plăcut şi liniştit!







