Mâine facem matematică în loc de științe, copiii să-și termine pagina cu proba scăderii din manual. Dacă au făcut-o din clasă, verificați și insistați să aplice ambele procedee (prin adunare și prin scădere). Aștept tema de la științe, le-am promis calificativ.
Tema la matematică presupune terminarea exercițiilor din caietul de lucru și continuarea cu ex. 1-8 din culegere, pag. 89-90. Pentru copiii care întâmpină dificultăți sunt suficiente ex. 1-4.
Bun găsit!
Continuăm cu operaţii uşoare (ZU+ZU) în culegere, ex. 1-12 pag. 87-88. La CLR cred că ştiţi că urmează grupul de litere "Che".
Dacă e marţi, e AVAP, deci am avut multă treabă!
Deşi la început totul părea greu de făcut, în final au înflorit zambilele (dactilopictură) şi lalelele (origami).
Mai verificaţi dacă au tot ce le trebuie la aceste ore.
P.S. : revistele cu CD de la Edu se pot cumpăra până joi inclusiv.


Mâine ar fi trebuit să facem puţină ecologie practică, dar lăsăm această activitate pentru săptămâna "altfel" şi ne rezumăm la teorie, este cam frig. În caz că nu ştiţi, puteţi să aduceţi deşeurile la şcoală. Vor fi cântărite şi aşezate selectiv (la gardian). Primim chiar şi baterii.
Tema la ştiinţe pentru săptămâna următoare va fi construirea unui obiect din materiale reciclabile (plastic, doze, capace, cofraje, ambalaje, etc.).
La matematică vor completa paginile 85, 86 şi ce a mai rămas din urmă - pag. 82, 84 - până marţi.
Pentru aprofundarea adunării ZU+Z se vor lucra ex. 1-13 pag. 83-84. La ex. nr. 10 se adună nasturii ultimilor trei oameni de zăpadă (nasturii sunt desenaţi în ordine crescătoare de la 10 la 13).
Bună seara,
D-na prof. de informatică m-a anunţat că trebuie să ajungă la o şedinţă la inspectorat, deci mâine vom face ore până la 12.
Adunarea ZU + U deasemenea nu ne-a dat mari bătăi de cap, dar a fost mai mult de exersat şi nu au reuşit toţi să finalizeze fişa din caietul de lucru, care a rămas ca temă. Desigur că au timp până marţi să completeze paginile 77-80 din culegere, cu puţin ajutor la ex. 15-18 de la pag. 80.
La CLR am învăţat sunetul şi litera ''ţ''.
Spor la lucru şi multă sănătate pentru copiii raciţi! Pentru toată lumea!
Continuaţi cu exerciţiile de scădere de la pag. 75-76, grupul de litere "Gi" la CLR.
Referitor la calitatea laptelui distribuit în şcoală, analizele făcute indică un conţinut bun, chiar şi în cazul celui livrat la Şc. 40, s-ar părea că au apărut erori la ambalare şi transport astfel încât produsul a fost devidat. Personal am gustat şi le-a fost recomandat copiilor de către asistentă să ia laptele acasă. Dacă dv. vi se pare că nu corespunde organoleptic puteţi să îl aruncaţi. Este de evitat deasemenea să consume laptele fără a folosi paiul, adică să atingă ambalajul cu buzele (li s-a explicat).
Bun găsit!
Am trecut la operaţii uşoare, de adunare fără trecere peste ordin cu numere formate doar din zeci, deci vor avea ca temă exerciţiile de adunare de la pag. 75-76 din culegere (le selectaţi), urmând să le facem mâine pe cele de scădere. A fost o joacă şi toţi care am terminat fişele am luat "Foarte Bine". Copiii răciţi să-şi facă fişele aferente din manual şi caietul de lucru.
La lectură am exersat citirea, povestirea şi scrierea pe marginea poveştii "Punguţa cu doi bani".
Mâine vom trece la grupul "Gi", scriu aici tot pt. copiii răciţi.
Afară e frig şi înnorat, dar ne străduim să însorim atmosfera din clasă şi cred că am reusit, chiar dacă astăzi am fost puţini copii la şcoală.
Nu mai putem avea încredere în calitatea laptelui distribuit in şcoli, aşa cum nu mai putem avea încredere în multe produse, din păcate. De mâine cred că se va sista programul, sau se va înlocui cu alt aliment, vom vedea. Sper că sunteţi bine sănătoşi cu toţii.
P.S. Dacă observaţi pete roşii pe obrajii, mâinile şi picioarele copiilor vă rog să îi duceţi la medic şi să nu îi mai trimiteţi la şcoală. A apărut mai nou o altă boală a copilăriei cu astfel de simptome. Nu este gravă, dar este contagioasă la fel ca celelalte boli infecţioase. Am aceeaşi rugăminte şi în cazul copiilor răciţi. Le agravaţi boala şi ne îmbolnăvim în grup.
Bun găsit!
Nu este temă de făcut la mate, am avut evaluare. La CLR de exersat litera z, bineînţeles (şi de citit din manual, din Moş Arici...).
Ce-am mai făcut noi la şcoală?







Dragi mămici, bunici, bone, mătuşi, DOAMNELOR, vă doresc din suflet multă, multă sănătate, fericire, linişte sufletească să vă creşteţi copiii frumos pe mai departe! Să aveţi parte de muuultă iubire, aşa cum ştiţi să oferiţi necondiţionat în fiecare zi celor dragi, iar în suflete să aveţi primăvara veşnic înflorită!
La mulţi ani!
Bună ziua,
mâine avem program scurt, clasele de dimineaţă vor termina programul la 10:35.
Amânăm evaluarea pentru miercuri şi ne jucăm cu câteva exerciţii din gazetă.
Dacă aveţi o fotografie mică de-a copilului sau de-a dumneavoastră(mama) vă rog să o trimiteţi mâine.
Bună ziua,
până la evaluarea de marţi ex. de la pag.72-74 din culegere cred că sunt suficiente pentru aprofundarea numeraţiei de la 0 la 100. Acolo unde întâlniţi termenul de "rotunjire" (aproximare) e bine de ştiut că numerele de forma 35, 45, 65, 85, se rotunjesc la zecea următoare, astfel:
-15 se rotunjeşte la 20;
-25 la 30;
-55 la 60, etc.
Celelalte numere se rotunjesc la zecea cea mai apropiată.
Copiilor li s-a explicat, dar mai trebuie insistat pe aceste noţiuni noi pentru ei. Înţeleg mai bine dacă le desenaţi axa numerelor de la 0 la 100, acolo vor identifica uşor poziţia numerelor.
Notaţi exerciţiile mai grele pentru explicaţii suplimentare în clasă.
Veek-end frumos şi liniştit!
Bună ziua,
la MEM să-şi termine fişa din caietul de lucru de la pagina 12 şi să o completeze şi pe următoarea (am învăţat). Mâine avem oră de recapitulare, să aibă la ei Gazeta Matematică. A venit şi numărul pe luna martie, costă tot 9 lei.
Cei care au dat caietul de lucru la corectat să facă fişa din manual.
Ne-au rămas de făcut din culegere exerciţiile de la pag.133-135 de la măsuarea timpului. La CLR nu avem temă pentru că am avut evaluare.
Bun găsit!
Caietele de lucru la MEM au rămas la şcoală, aşa că tema este din culegere, pag. 136, de completat ex. 1-15. Jucaţi-vă puţin cu ceasurile făcute la şcoală, pentru învăţarea orelor post-meridian.
Să aveţi o primăvară frumoasă, mai ales în suflete!
P.S.: la CLR să termine fişele din caietul de lucru, pag. 10-11.
































